Poezii personale

Rămân și azi naiva care,
Zâmbeşte-n razele de soare,
Mai vede-n juru-i frumuseți
Și gesturi pline de noblețe.

Rămân un suflet însetat
După Cuvântul cel curat,
În ochi cu oglindiri de stele,
Durerea-n ei să mi se spele.

Rămân fidelă unui crez,
Mă prind de ceruri și visez,
De pe-nălțimile celeste,
Că viața nu-i așa cum este.

Rămân mereu așa cum sunt,
O frunză legănată-n vânt...
Rămân și azi naiva care,
Își poartă dorurile-n zare

Frumoasă poezia! Felicitări!

Și dacă...
 
   Și dacă sufletul ar vrea,
   Să te aducă în viața mea
   Și dacă inimii i-aș cere
   Să-mi de-a o clipa de plăcere
   Și dacă eu n-aș mai simți
   Un gol imens în jurul meu
   Și dacă aș putea trăi, așa far a iubi
   Aș fi un suflet fără viață, precum o inimă de gheață
   Și dac-ar trebui să mor, aș învăța întâi să zbor
   Să zbor până la cer la stele
   Și mi-aș dori să-ți intru în vis
   Să stau, să văd, să te privesc, să te iubesc o clipa doar
   Și aș zbura mereu așa în visul tău
   Să știu, să văd, că ești iubit și fericit
   Și dacă aș putea acum, te-aș iubi chiar și așa, acum, în gând
   În vis, și pe pământ sau poate doar așa...în gând.

Ți-ai dat iubirea pentru doi arginți
Și te-ai vândut pe-un pumn de gologani...
Iubirea nu se cumpără cu bani
Căci inima nu vei putea să-ţi minţi!

Dar nici iubire nu mai cred c-a fost,
Ci mai degrab-a fost un surogat...
Cel ce iubeşte nu e cumpărat
Umblând prin viaţă fără nici un rost.

Te roade remuşcarea şi regreţi
Că fericirea n-ai putut găsi
Şi nu mai speri decât că, într-o zi,
Vei căpăta curajul să te ierţi.

Mi-e milă azi de suferinţa ta,
Gândeam cândva că meriţi mult mai mult,
Mi-e milă și de-acel care-a crezut
Că-ți va putea iubirea cumpăra.

Spectacol trist jucat ,,de ochii lumii'',
Ce e lipsit total de conținut,
Un fel de ,,alba-neagra'' sau ,,barbut''

La care cască gura toți nebunii...

De voi putea alăturea să-ți fiu
Atunci cînd alții la o parte se vor da,
Când greu fiindu-ți, eu să știu
S-aduc un strop de soare-n viața ta,
Și de voi știi pe-obraz, un zâmbet să-ți sădesc
Când trista-o lacrimă va sta să cadă
Și să apuc să o opresc,
Mai înainte-n colț de ochi ea să se vadă
Abia atunci în suflet mulțumita-ș
Știind că am putut să las în urmă,
Un zâmbet și un pic de fericire ...

Mai ştii?

Ţii minte ziua-n care noi doi ne-am întâlnit,
(Din umbră, fericirea zâmbea privirii noastre),
Cum inimile-n taină degrabă s-au unit,
Fără să ne întrebe şi fără să adaste?

Ţii minte cum pe buze ne-a-ncremenit cuvântul
Şi cum din sărutare nu ne puteam opri?
De parcă ocolisem în fugă tot pământul
Doar pentru clipa-n care la piept ne-om regăsi.

Ţii minte că fiorii ne-au inundat fiinţa,
Ca şi cum mii de fluturi porniseră în zbor,
Trezindu-se la viaţă şi-având în ei dorinţa
Să se elibereze din colivia lor?

Cum, fără răsuflare, ne-mbrăţişam întruna
Uitând de tot şi toate ca doi copii nebuni,
Cum inimile noastre băteau atunci ca una,
Cea mai de preţ comoară salvată din genuni?

Chiar dacă tuturora părea o nebunie
Nici nu luam în seamă, căci ne iubeam! Mai ştii?
Şi pentru noi, aceea, se întâmpla să fie,
Din viaţă, cea mai dragă şi fericită zi.

Voi lua, cândva, cu mine, ducând spre veşnicie,
Lăsând tristeţea-n urmă şi-amarele dureri,
Doar clipa fericită şi plină de magie
Ce mi-a adus-o-n suflet sfârşitul unei veri.

Dac-aş putea...

Dac-aş putea cumva de tine să nu îmi mai aduc aminte,
Să şterg din gânduri amintirea acelor false jurăminte,
Să nu mai simt nimic şi-n suflet, din valul necuprins al mării,
Să mai rămână doar nisipul cernut pe insula uitării...
Dac-aş putea opri visarea şi stăvilar aş pune minţii,
Întemniţând pentru vecie toate metehnele dorinţii,
Să-mi smulg din inima nebună acel lăcaş ce te ascunde
Să nu te pot goni din mine şi-n care nu am cum pătrunde...
Dac-aş putea cu vântu-n aripi să mă înalţ în zbor spre stele,
Să evadez din trup, din minte, din toate dorurile mele,
Să lepăd straiul ce mă-mbracă în efemera vieţuire
Şi, pe îndepărtata boltă, să fiu o rece strălucire...

Să v-o trag cinsți țep europeni
Exagerați cu ce-i ce vă slujesc
Parcă gunoaie și nu oameni
Vă întrețin copii și bătrânii vi-i grijesc.
Acum puteți să denigrați cu toții 
În urmă v-am lăsat cu toate gata 
Munceam orice precum roboții 
În schimb rușinea ne-a fost plata.
Dar ştiu avem şi noi o vină 
N-am prețuit ce am avut cândva 
Acum cerşim de muncă la duzină 
Pe la mojici ce fură demnitatea.
Eu cred că asta nu se fură 
Noi suntem laşi, fără de vlagă,
Cândva slăveam și apa pură 
O veneram pe mama dragă.
Orice aș face tot mie silă 
Încerc și tot încerc și rabd
Dar voi de sus ce-i fără milă 
Mă ajutați mereu să cad.
Unde să merg, cin' să-nțeleagă
A mele sincere dorințe 
Nu-s singur, e o țară întreagă 
Ce-ş cată viața în umilințe.
Mai scriu şi eu câte ceva
Din amintiri apuse, de-atunci,
Când griji n-aveam niciuna
Mă rog, eram din acei prunci.
Cuprins în jocuri de nimic 
Primeam de toate gata,
Huzur și mofturi de copil
Cât voi trăi nu le-oi uita.
Dar timpul uite mă sfidează
Bătrâni acum vă dau dreptate.
Trăiesc un amărît de vis şi -atât,
Cu bune si cu rele cât încape.
Cu plete albe-n valuri triste
Văd fata ce-o iubesc și-acum 
Iar eu morocănos cu riduri
Mă bărbieresc şi-mi văd de drum.
Ştiam că ici pe undeva
Avem și noi de muncă
Investitori ce ne vor da
Sicrie să ne ducă.
Mai ştiu că-n sumbrul viitor 
Nu-i loc de noi nici unde
Căci le-am slujit în pofta lor
Acum vor să ne zburde.

Regăsire

-Iubita mea, îmi ești atât de dragă,
Eşti aerul pe care îl respir!
Mă pierd în ochii tăi, două smaralde,
Din buze-ţi sorb sirop de trandafir.

Atât de dulce eşti şi de frumoasă,
Când pletele-ţi de foc pe umeri curg,
Ca mândrul soare ce-şi revarsă-n valuri,
De peste creste, auru-n amurg.

În pieptul meu te port ca pe-o comoară,
O jumătate-a inimii îmi eşti
Ce, fără tine, n-ar putea să bată
Şi ar muri de-ar fi să îi lipseşti.

_Iubitul meu, mai drag îmi eşti ca viaţa,
Dac-ai pleca, n-aş mai putea trăi!
La fel cum nopţii-i este dimineaţa
Ce vine s-o sărute-n zori de zi.

În ochii tăi , fântâni întunecate,
În care mii de stele s-au privit,
M-am scufundat să le cunosc adâncul
Şi, în oglinda lor, m-am regăsit.

La pieptul tău mă simt din nou acasă,
Tot ce-mi doresc e-mbrăţişarea ta,
N-am fost nicicând atât de fericită,
Te-am regasit! Eşti jumătatea mea!

_Iubita mea, stăpâna vieţii mele!
_Iubitul meu, al inimii stăpân!
_Promite-mi ,dar, că n-ai să pleci vreodată,
C-a mea vei fi în veci! Rămâi!!_Rămân!!!

Floare de lumină

Din minunata inimii grădină
Ţi-am dăruit o floare de lumină,
Dar tu ai rupt bobocul ce-nflorea
Şi l-ai lăsat să moară-n palma ta.

Am adunat petală cu petală,
Ca inima să nu-mi rămână goală,
Deşi ştiam că nu va mai putea
Să lumineze în grădina mea.

Le-am aşezat, alături, pe-o tipsie,
Ca veşnic să rămână mărturie
Că am iubit atât de mult cândva
Pe-acel ce floarea nu o merita.

Vor răsări din lujeri alte flori,
Cu alt parfum și sute de culori,
Niciuna însă nu va mai avea
Acea putere de a lumina.

Și-mi voi dori probabil, uneori,
Să am lăstaru-aceleiași splendori
Ce pentru tine inima-l păstra...
Dar l-ai lăsat să moară-n palma ta...

Mi-e dor

Mi-e dor să mai stai lângă mine,
Sorbind amândoi din tăceri
Și-n vinul din cupele pline
Să-mi caut iubirea de ieri.

Din haosul vremii ce vine
S-adun ale vieţii plăceri,
Mi-e dor să mai stai lângă mine,
Sorbind amândoi din tăceri.

În visele nopții senine
M-atragi cu îndelungi mângâieri,
Cu vraja iubirii divine
Mă tulburi, mă chemi și mă ceri,
Mi-e sete... mi-e foame de tine...
Mi-e dor să mai stai lângă mine...

Cobori în jos Apostol...cu lopata
Și fă un bine, dă-le cât li plata
La şmecheri peste nasul prefăcut
Că uite noi de teamă, am tot tăcut.

Dar pînă când mizeria ne soarbe
Și până când prostia ne adoarme?
Adu-ți aminte, tu simple cetățean
Că-n urmă îți mai vine câte-un fan.

Progenituri de ne-i ca nimeni
Vă doare-n cot de-ai voştri semeni,
Călcați peste cadavre pentru bine
Și n-aveți caracter, n-aveți ruşine.

O fi aceea zi cu soare în dorință
Când legea şi dreptatea au putință?
Când, tot nemernicul şi hoțul,
Vor fi trimiși unde li locul?

Dar ştiți, ne amagim şi dărâma-ți,
Om sta visând printre confrați,
Mai rău ne vom cerşi dreptate,
Căci aste legi sunt teorie doar în carte.

Îţi mulţumesc fiindcă exişti!

Mi-ai apărut în calea vieţii precum un înger păzitor
Când, prinsă-n ghearele durerii, eram convinsă c-am să mor.
Dar tu ai îmblânzit furtuna, în iadul ei te-ai aruncat,
M-ai smuls din furia-i nebună şi sufletul mi l-ai salvat.
Iar ochii-mi înotând în lacrimi cu buzele-ţi de jar mi-ai şters,
Ca pe-un copil m-ai luat în braţe şi dintre gene le-ai cules.
La pieptul tău atât de tare m-ai strâns ca teamă să-mi ucizi
Şi-ai sărutat cu disperare obrajii ce-mi erau livizi,
Sorbindu-mi buzelor de gheaţă orice durere şi suspin...
Simţeam cumva că nu te merit sau că te merit prea puţin...
Izvorul ce-l purtam sub pleoape ai reuşit să-l faci să sece,
Să-l pot ierta pe-acela care a vrut durerea să mă-nece,
În suflet mi-ai făcut cărare spre un tărâm nepământesc
Iar cu blândeţea firii tale m-ai învăţat să te iubesc.
Nu ştiu de unde sau de cine în calea mea ai fost trimis,
Nu pari a fi un om, ci înger, întruchiparea unui vis,
Mi-ai readus în suflet viaţa, lumina-n ochii mei cei trişti
Şi-o inimă mi-ai pus în palmă...Îţi mulţumesc fiindcă exişti!

O clipă


Nici binele, nici răul,
N-au să dureze veşnic,
O zi urci scara vieţii,
În alta, o cobori,
Cu lacrimile-ţi calde
Ai să topeşti nămeţii,
În picături de suflet
Destinul ţi-l măsori.
Şi binele şi răul
Vor fi deopotrivă
Lumină şi-ntuneric,
Apus şi răsărit,
Vârtejurilor sorţii
Nu le poţi sta-mpotrivă,
Când suferi...când te bucuri...
Şi trist...şi fericit...
O clipă este viaţa,
Din timpul veşniciei!
O blândă sărutare
A soarelui în zori,
Venim din universul
Spre care ne întoarcem,
Ca sufletul s-adune
Din ale ei comori.

postezi mereu a tale văicăreli
dar fi atent nu sunt de ieri,
îmi e de-ajuns, am încercat destul,
să înțeleg un dog fudul.
tu vrei că vrei ceea ce vrei
dar vreau să ştiu şi eu ce vrei?
arăți mulțime de dorințe
picant cu multe suferințe.
le-oi face față? nu prea cred!
problemele-ți mereu succed,
iar ce vrei tu nu-i ce vreau eu,
să-ți rabd prostiile mereu.
în mintea ta de om zgârcit
doar tu pe tine te-ai iubit,
iar cei de-afară cum sunt eu
nu prețuiam măcar un leu.
că te-au jignit a mele vorbe
se poate, însă încep a fierbe,
când ştiu ce sacrificiu am făcut
pentru nimicul, care l-am avut.
ai țintă mai departe altă proastă
idila ta prea mult mă costă
voi profita de libertatea-mi dată
să-mi caut viața ce mi-a fost furată.

In vizită peste Antlantic poate
Dar scurt, aşa pentru o noapte
In lume-aş vrea turist să fiu
Doar astfel voi simții că-s viu

Frământat de instinctul animalic
tardiv vei regreta, eşti jalnic,
dar dacă vrei o linişte în suflet,
păstrează-ți dragostea, fără un scâncet.

Potop de te-ar cuprinde şi atunci
să taci, să suferi ori să plângi,
microbul trădător al înşelării
te va lăsa în urmă, dat uitării.
Fi demn de ea, corect şi sincer,
ai lângă tine un caracter, un înger,
de vrei mai mult să şti că pierzi.
Pricepi băiete? Vezi, să nu trişezi.
-------------------------------
Dedic cuvintele celui pe care îl iubesc
mai mult de-atât nu am de spus
să-l pierd nu vreau, aş regreta.

N-ai dreptul să mă judeci!
 
Nu mă cunoşti, n-ai dreptul să mă judeci!
N-am împărţit acelaşi drum la doi,
Nu am urcat desculţi acelaşi munte,
E mare depărtarea dintre noi.
 
Nu -mi judeca greşelile făcute,
N-avem aceleaşi lecţii de-nvăţat,
N-ai cum să-mi vezi nici rănile din suflet
Nici demonii cu care m-am luptat.
 
Nu mă privi de parcă m-ai cunoaşte,
Pe chipul meu nu poţi citi nimic,
Închisă este poarta către mine
Iar ochiul ce-ţi arunci, atât de mic.
 
Mi-am înfruntat zi după zi destinul
Şi nu m-am plâns chiar dacă mi-a fost greu,
N-am judecat pe cel de lângă mine
Şi nu l-am mâniat pe Dumnezeu.
 
Am navigat pe mări învolburate
Când tu priveai adesea de la mal,
Nu judeca, de ştii că nu se poate
A pune între noi semnul -egal-!

Nu-mi cere să vorbesc despre iubire
 
Nu-mi cere să vorbesc despre iubire!
Prin ce cuvinte să descriu preaplinul sufletesc?
Ascultă-mi doar tăcerea din ochi şi înţelege
Cum inima te cheamă atunci când te privesc.
Iubirea doar se simte, n-o strigi la colţ de stradă,
Căci numai ţie-ţi cântă a inimii vioară.
Ce roade ai culege cuvintelor ce zboară
Privirea mea de nu te-ar mângâia,
De n-ai simţi că eşti o lună plină,
Eu cerul ce te ţine-n palma sa?
În flacăra din suflet eu am topit amurgul,
Privindu-mă, doar ţie să pot să-ţi dăruiesc
Iubirea ce se naşte în lacrima luminii,
Ce-i mai presus de fire, de tot ce e lumesc...
Să te scufunzi în mine şi-n ceruri să ne poarte
Pe aripi heruvimii în zborul nesfârşit...
Căci te iubesc, femeie, cum nici un om în lume
Nici cerşetor, nici rege, nu cred c-a mai iubit!

Un strop de fericire
 
De-ai să găseşti tu fericirea
Pe-acolo unde-oi colinda,
Te rog să îmi păstrezi şi mie
Măcar un colţişor din ea.
 
Să nu cumva s-o dărui toată
Primei femei ce o-ntâlneşti,
E mult prea scumpă ca , aiurea,
Pe orice fleac s-o risipeşti
 
Şi s-ar putea ca niciodată
Să nu îţi mai apară-n cale...
Păstrează-mi! Căci mi-e dor şi mie
Să gust dulceţurile sale
 
Şi poate merit o frântură
Din mirul ei nepreţuit
Pentru întreaga mea iubire
Ce, ca pe-un crin,ţi-am dăruit.
 
Căci într-o zi te vei întoarce,
Ai să revii cândva, ştiu bine,
Când vei vedea că nici o alta
Nu te va mai iubi ca mine
 
Şi-atunci vei vrea,spre a-ţi aduce
În dar a inimii simţire,
Să dai la schimb iubirii mele
Măcar un strop de fericire.

Degeaba plangi!
 
Degeaba plangi, iubito, zadarnica-ntristare
Cand risipindu-ti timpul aiurea ti-l petreci,
N-ai sa-l mai poti intoarce si nici un rost nu are!
Intr-un izvor de lacrimi nu poti sa te ineci!
 
Ai stins din mine focul ce ma ardea_vapaie_
Si ai calcat cenusa ramasa-n urma lui,
Tarziu a-l reaprinde cu-a lacrimilor ploaie,
Tarziu durerea vietii sa-ncerci sa mi-o mai spui.
 
Pe valurile noptii am navigat odata...
Corabia iubirii am ancorat-o-n port,
De-acum nici o furtuna nu cred c-o sa mai poata
Sa-mi smulga din parame, pe mare sa o scot.
 
De-ai strans desertaciune, de te-ai zbatut zadarnic,
La schimb nu-ti va da viata, oricat o sa te doara,
Pe-un suflet plin de zbucium si chinuit amarnic,
Pe toti anii tai goi... o zi de primavara.

Ce mult aş vrea să mă ascund de tine!
De minte, chiar de tot, să fiu sărac,
Un biet nebun care-a uitat de sine,
Iar, de ce simt, să pot să mă dezbrac.
 
Să nu te văd mărşăluind prin gânduri
Sau scormonindu-mi inima din piept,
Să nu mă las, ca în atâtea rânduri,
Cerşindu-ţi mângâierea, să aştept.
 
Te-ai strecurat, ca un venin, în sânge,
Acestei boli nu i-am găsit un leac,
Îmi eşti la fel ca haina ce mă strânge,
Pe care nu am cum să mi-o desfac.
 
Nebun să fiu şi, cine-am fost odată
Să nu mai ştiu, să umblu fără rost,
Iar umbra ta, în veci, să nu mai poată
Să afle unde-mi caut adăpost.
 
Pierdut, desculţ în ploaie, să mă poarte
Fantasmele ce-mi fredonează-n gând
Iar, nepăsându-mi că e zi sau noapte,
S-alerg la braţ cu vântul, tremurând.
 
Doar iarba să îmi fie aşternutul
Şi cerul să îmi ţină adăpost,
Iar viaţa să renunţe ca tributul
Să i-l mai dau, iubită că mi-ai fost...
 
Dă-mi, Doamne, Tu, un strop de mângâiere,
Şi nebunia poate fi un leac,
Nu vreau pe lumea asta vreo avere,
Vreau doar, de tot ce simt, să mă dezbrac!

Ce mi-e dor!
 
Aș vrea să zbor cu tine-n vise
Pierduți să fim pe adieri de vânt,
Să nu uităm iubirile promise.
--Mi-e dor de tine prea curând.
 
Sunt îngeri ce-mi veghează visul
Și fluturi țin în palma lor,
Din vis mă poticnește plânsul..
--Mi-e dor de tine! Ce mi-e dor!
 
Am amintiri cu vise-n doi
Cu tine-n gând aș vrea să zbor,
Fii stea și lună pentru noi.
--Mi-e dor de tine! Îmi e dor!
 
Suntem pierduți învăluiți în ceață
În suflet mi-ești ca la-nceput,
Eu nu exist și nu am viață
--Mi-e dor și nu vreau să te uit!
 
Am sufletul dintr-o poveste tristă,
--Mi-e dor de dragoste,de cânt...
În vis doar îngerii m-ascultă
Să te aducă acolo unde sunt.